O sarcină este o nouă călătorie pentru tine și pentru familia ta. Obţinută natural sau printr-un procedeu de reproducere umană asistată, o sarcină este o nouă etapă din viața ta, care îți va statua un nou rol, acela de mamă.
O echipă de medici de excepție. După ani de luptă cu infertilitatea, astăzi sunt mamă de gemeni. Am simțit-o pe Dna. Dr. Marilena Baluță alături de noi clipă de clipă. Nu au existat întrebări la care să nu primim răspuns. Este omul trimis de Dumnezeu pentru noi și familia noastră.
Ȋn cadrul Asociaţiei “Și eu am dreptul să fiu părinte”, al cărui fondator sunt, am pornit “călătoria infertilităţii” acum peste 10 ani, ȋmpreună cu sute de cupluri care au străbătut “ȋn lung și ȋn lat” calea anevoioasă către visul lor de a deveni părinţi.
Dr. Marilena Băluţă
De la primele semne ale adolescenţei, la femeia matură, ne putem confrunta cu boli și patologii de sferă ginecologică. Vizita la medicul ginecolog trebuie practicată ca rutină, cel puţin o dată pe an, ȋncă din perioada adolescenţei și debutului vieţii sexuale.
O sarcină este o nouă călătorie pentru tine și pentru familia ta.
Obţinută natural sau printr-un procedeu de reproducere umană asistată, o sarcină este o nouă etapă din viața ta, care ȋți va statua un nou rol, acela de mamă.
Nu m-am gândit niciodată ce fac pacienții tineri care au avut ghinionul de a avea nevoie de chimioterapie sau de alte tratatamente oncologice dacă nu au avut copii până la momenul dignosticării. Nu-i așa că nu vă trece prin cap întrebarea asta? Și totuși, mai pot avea copii, oare își mai pot întemeia o familie? Sau pentru ei orice speranță trebuie păstrată numai pentru învingerea cancerului?
Vă spun sincer, până nu am cunoscut un medic care face pionierat în România în domeniul ăsta nu mi-a trecut prin cap că dorința de a avea copii poate fi una realizabilă pentru un pacient care deja a trecut prin provocarea vieții lui, un diagnostic crunt, din sfera oncologiei. O cheamă Marilena Băluță, e medic primar ginecolog; primul medic român care a reușit să pună la cale programul de prelevare a fertilității la acești pacienți.
Să vă dau câteva cifre înainte de a vă lăsa să vedeți filmul realizat cu spijinul d-nei doctor Băluță: numărul româncelor diagnosticate cu cancer de sân şi de col uterin s-a dublat în ultimul deceniu. Este vorba despre persoanele cu vârsta între 30 şi 39 de ani. Aşa se face că una din 1.000 de femei din România dezvoltă cancer de sân sau de col uterin până la 40 de ani, deci la o vârstă foarte tânără. O analiză a statisticilor europene din domeniu arată faptul că incidenţa cancerului de sân a crescut pe grupe de vârstă, cu 4% la categoria de vârstă 15-39 de ani.
Lumea stie foarte putin despre oncofertilitate. Nici medicii nu sunt foarte informati.
Efectele adverse ale tratamentelor oncologice, de cele mai multe ori, nu mai pot fi vindecate. Infertilitatea este un efect secundar temporar sau permanent. O bună cunoaștere a acestor efecte, ca și o bună informare, poate crește calitatea vieții după aceste tratamente. Obiectul proiectului Newborn îl reprezintă soluţia de prezervare a potenţialului fertil al fiecărui pacient, femeie sau bărbat diagnosticat cu cancer, prin prelevare şi crioconservarea spermei şi ovocitelor, pentru o perioadă de 5 ani. Proiectul se va derula pe o perioadă de 24 de luni, în perioada 1 noiembrie 2018 – 31 octombrie 2020, în Spitalul Clinic de Obstetrică – Ginecologie Prof. Panait Sîrbu.
La final scriu o precizare pentru medicii care poate citesc aceasta postare si sunt interesați, pe 16 Noiembrie are loc la București prima conferință de oncofertilitate din România în cadrul proiectului Newborn.
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare pe site va dati acordul cu utilizarea de catre situl HerasMed.ro a cookie-urilor.