Dr Silvia Bărbulescu

Medic Specialist în Chirurgie generală; Chirurgie mamară, Ecografie 3D

Am ales să fac medicina, pentru că am trecut printr-o întâmplare mai puțin fericită, în ultimul an de liceu și am fost, la rându-mi, pacientă. Pentru că s-a întâmplat pe o perioadă destul de lungă, pentru că am trecut printr-o intervenție chirurgicală, pentru că m-am temut, pur și simplu, pentru viața mea, dar, mai ales, pentru că mi se explica foarte puțin din ceea ce mi se întâmpla, m-am hotărât să fac medicina. Habar nu aveam, pe vremea aceea, despre prevenție. Am vrut să fiu ginecolg. N-a fost să fie la rezidențiat… Atunci, am ales o specialitate înrudită, chirurgia generală. Sigur, nu aș fi putut să fac o meserie fără să îmi placă, fără să cred în ea, fără să mă provoace, fără să mă documentez și să aplic. Unde mai pui că sunt o fire moderat socială, că mă simt în largul meu când discut cu pacientele. În plus, ca medici, cred că avem o datorie morală să facem educație medicală corectă și să socotim prevenția ca cel mai eficient mijloc de apărare în fața bolilor.

Așadar, dragile mele femei, mergeți anual, la doctor, începând cu varsta de 20 de ani. Consultul senologic anual, combinat cu o ecografie mamară, vă poate ajuta să detectacți, să urmăriți și să tratați din timp eventuale probleme apărute la nivelul sânilor, cel mai de temut fiind cancerul mamar. Un examen ecografic al sânilor, corelat cu date clinice și istoricul familial este un prim pas în diagnosticul patologiei mamare. Este și o mare responsabilitate pentru medic. Avantajul meu, în meseria mea, este că sunt femeie și înțeleg foarte bine o altă femeie care vine cu o problemă la sâni. Mă pricep să-i explic ce urmează, de ce facem ecografie, de ce uneori o ecografie nu e suficientă….Timpul petrecut în discuții cu pacientele este cea mai bună investiție, devin participative și mai puțin anxioase față de boală și opțiunile de tratament.

Despre Dr. Silvia Bărbulescu

Medic Specialist în Chirurgie generală; Chirurgie mamară, Ecografie 3D

Atestat de Studii Complementare: Ultrasonografie Generală

Activitate

Atestat de studii complementare în ultrasonografie generală (stagiu de pregatire – Institul Clinic Fundeni – Prof. A. Stănescu – ianuarie-noiembrie 2018

Participare curs “Strategia terapeutică în cazurile de carcinom cutanat” – 4 iunie 2017

Stagiu de pregătire și formare profesională în blocul operator la Sana Kliniken Dusseldorf, Germania, Departamentul de Chirurgie Plastică și Reconstructivă și Departamentul de Chirurgie Senologică – Prof. Dr. Christoph Andree – 1-4 aprilie 2019

Stagiu de formare profesională la Centrul de diagnostic și tratament al cancerului mamar, la Ottovon Guericke Universitat, Prof Dr. Serban Dan Costa, Rector al Universității Otto-von Guericke, Magdenburg – 8-12 aprilie 2019.

În prezent – înscrisă la cursul de pregătire în vederea obținerii atestatului de chirurgie oncologică (Institutul Oncologic Fundeni)

Servicii

  • Consiliere screening oncologic personalizat, pentru cancerul mamar pe baza datelor colectate de la pacientă (antecedente familiale, personale, stil de viață, factori de risc, patologie asociată) și prin examenul clinic și ecografic al sânilor (densitatea sânilor)
  • Consultații îin sfera patologiei mamare (afecțiuni mamare benigne, maligne), pentru stabilirea și formularea unui diagnostic
  • Monitorizarea pacientelor cu afecțiuni benigne mamare prin examen clinic și ecografic (bază de date personală)
  • Consultații senologice de corelare a investigațiilor imagistice
  • Punctii-biopsii mamare, tiroidiene, alte localizari cu ghidaj ecografic în vederea stabilirii diagnosticului histopatologic
  • Consultații pentru evaluarea oportunității și modalității de detecție și excizie bioptică ganglion santinelă în cancerele limfofile (melanom malign)
  • Tratamentul chirurgical al afecțiunilor mamare infecțioase sau tumorale.