Expertul Acasa.ro, dr Marilena Baluta, medic obstetrica-ginecologie: Tot ce trebuie sa stii despre candidoza vulvo-vaginala

Expertul Acasa.ro, dr Marilena Baluta, medic obstetrica-ginecologie: Tot ce trebuie sa stii despre candidoza vulvo-vaginala

Vulvo-vaginita se caracterizeaza prin semne si simptome care asociaza fenomene inflamatorii si prezenta fungilor din genul Candida, cel mai frecvent specia Candida albicans. In contrast cu candidoza oro-faringiana, candidoza vaginala nu este considerata infestare oportunista si nici boala cu transmitere sexuala.

Candida albicans face parte din microbiota normala a tractului gastro-intestinal, a cavitatii orale si zona genitala.

Cele mai frecvente simptome date de infestarea cu Candida albicans sunt:

  • roseata zonei genitale,
  • prurit (mancarimi), leziuni de grataj
  • usturimi spontane sau la urinat,
  • dispareunie (dureri in timpul contactului sexual)
  • depozite albicioase in vagin si la nivelul labiilor

 

Factori care favorizeaza aparitia candidozei vulvo-vaginale

  1. Antibioticele – tratamentele antibiotice pot produce dezechilibre ale florei normale a vaginului si favorizeaza aparitia infectiilor.
  2. Contraceptivele orale – pot favoriza aparitia candidozei vulvo-vaginala, in special cele in care predomina estrogenii.
  3. Imunosupresia sau imunodepresia – scaderea capacitatii de aparare a organismului.
  4. Sarcina
  5. Diabetul zaharat – prin nivelul crescut al glucozei.
  6. Activitatea sexuala – infectia cu candida poate aparea dupa primul contact sexual.

Diagnosticul candidozei vaginale se face prin:

  • examen ginecologic
  • examen paraclinic – examen de laborator

In ce consta tratamentul

Tratamentul candidozei vulvo-vaginala trebuie initiat de catre medicul ginecolog. El poate fi tratament local si/sau general in candidoza rezistenta la tratamentele locale, candidoza recurenta.